Debut înscrieri program Rabla Clasic si Rabla Plus -

Înscrierile pentru programele Rabla Clasic și Rabla Plus au debutat astăzi, 24 martie

Începând din 24 martie, ora 10.00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați, în vederea realizării formațităților de înscriere pentru programele Rabla Clasic și Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe, a anunțat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) într-un comunicat.

Am ajuns deja la a 19-a ediţie de derulare a Programului de stimulare a înoirii Parcului Auto naţional, Rabla Clasic fiind unul dintre cele mai longevive programe guvernamentale şi la al 8-lea an de când acordăm subvenţii pentru achiziţionarea de autovehicule electrice în cadrul Programului Rabla Plus. Consider că aceste programe contribuie la dezvoltarea unui transport mai puţin poluant şi la îmbunătăţirea calităţii aerului în aglomerările urbane. Sumele acordate, precum şi modificările ghidurilor de finanţare din acest an, sunt menite să încurajeze toate categoriile de beneficiari să-şi achiziţioneze autoturisme noi cu tehnologii nepoluante care oferă o alternativă mai ecologică, economică şi convenabilă pentru transport, în special în contextul în care se doreşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a dependenţei de combustibili fosili”, a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu Adrian Neculaescu.

Programele se desfășoară în două etape, în limita sumelor alocate, prima dintre ele fiind organizată în perioada 24 martie – 30 iunie 2023.

Noutăți?

Evoluțiile pozitive de pe piața auto din 2022 din România, precum creșterea numărului de mașini noi înmatriculate și numărul record de peste 10.000 de mașini electrice, au determinat o majorare a bugetelor.

Astfel, bugetul alocat pentru primele două programe a fost majorat cu 15% și subsumează circa 1.5 miliarde de lei, cu obiectiv de a scoate peste 20.000 de mașini vechi.

Pentru Program Rabla Clasic prima oferită pentru casare s-a majorat la 7.000 lei pentru achiziționarea unui vehicul nou și poate crește la 10.000 lei în cazul a două mașini casate. De asemenea, aici putem lua în considerare diferite ecobonusuri ce pot fi cumulate:

  • Ecobonus în valoare de 1.500 lei pentru autovehiculul nou, al cărui sistem de propulsie generează maxim 120g CO2 (WLTP). Atenție aici nu sunt exceptate motocicletele.
  • Ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, echipat cu motorizare GPL/GNC.
  • Ecobonus în valoare de 3.000 lei, pentru mașinile cu sistem de propulsie hibrid
  • Ecobonus în valoare de 1.500 lei pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu vechime de peste 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma Euro 3 de poluare sau inferioară.

Programul Rabla Local, este un program nou finanțat tot din fondurile pentru gaze cu efect de seră și care va fi implementat cu primăriile. Valoare bugetului pentru acesta va fi de 240 de milioane de lei și cei care aplică pot primi un total de 3.000 de lei pentru fiecare mașină mai veche de 15 ani casată și predată pentru reciclare.

Pentru Rabla Plus cel mai important aspect este legat de introducerea unui plafon maxim de achiziție a unei mașini electrice de 75.000 de euro sau, altfel spus, o segmentare a pieței. Cuantumul finanțării este de:

  • 51.000 de lei pentru un autovehicul pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in care generează maximum 80g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat.
  • 54.000 de lei pentru un autovehicul pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in care generează maximum 80g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării a două autovehicule uzate.
  • Ecobonus de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioasă casat.

Raportarea s-a făcut și la celelate piețe din Europa din care merită meționate ca exemple de practici:

  • Germania are 2 praguri, până în 40.000 de euro bonus de 9.000 de euro și peste 40.000 se oferă 7.500 euro.
  • Franța pentru mașinile sub 45.000 oferă un bonus de 6.000 euro
  • Italia 3.000 euro pentru pragul de 35.000 și 2.000 pentru cele peste 45.000.
  • Mai multe exemple și detalii puteți citi în  raportul Asociației Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA): https://bit.ly/3n71zAu.

Este interesant de urmărit aici ce rezultate se vor obține și dacă crearea acestui plafon va limita achiziționarea de modele electrice premium. Focusul trebuie să râmână pe încurajarea trecerii către adopția de mașini electrice și orice motiv poate îngreuna procesul.

Chiar dacă putem doar să fim un consultant pentru accesarea programelor discutate anterior, vă încurajăm să vă gândiți un pic și să analizați opțiunea de a achiziționa sau înlocui automobilul condus cu unul electric sau hibrid în viitorul apropiat.

Best Employer
Best Employer
Best Employer
Best Employer
Best Employer
Best Employer